Raed Arafat: Incendiul de la spitalul din Ploiești a fost lichidat în trei minute | VIDEO

Publicat: 11/11/2021, 09:24

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), Raed Arafat, a declarat joi că incendiul care a izbucnit la spitalul din Ploiești a fost lichidat în trei minute.

El a adăugat că o infirmieră care se afla în acel moment a suferit arsuri pe aproximativ 40% din suprafața corpului.

„Era o infirmieră în salon când a început incendiul. Din păcate, femeia respectivă este cu arsuri de 40%. Urmează să fie mutată la Bucureşti, la Spitalul Floreasca. În acest moment avem din păcate două decese. Doi pacienți erau în salonul respectiv”, a declarat Raed Arafat.

Șeful DSU a adăugat că echipele de intervenție au ajuns la fața locului în zece minute și au lichidat incendiul în trei minute.

Pe lângă efectivele mobilizate de la Ploiești, au fost trimise la fața locului și șapte ambulanțe pentru victime multiple și șapte ambulanțe de prim ajutor din București pentru că în acel moment exista posibilitatea evacuării restului spitalului, a mai precizat Raed Arafat.

Incendiu la un spital suport-COVID din Ploiești

Un incendiu a izbucnit, joi dimineață, la spitalul suport COVID Movila Vulpii din Ploiești. La ora 04.36 a fost pus în aplicare Planul Roșu Județean, apelul la 112 fiind primit la ora 04.15. Din nefericire, doi pacienți, de 74 și 75 de ani, nu au mai putut fi salvați. O asistentă medicală, în vârstă de 51 de ani, care a suferit arsuri pe 50% din corp a fost transportată la Spitalul Floreasca din Capitală. Directorul Spitalului Județean din Ploiești, Bogdan Nica, spune că incendiul s-ar fi putut declanșa de la o scânteie. El spune că instalația electrică era nouă, având doar doi ani și până acum nu au fost probleme.

Din primele informații, în această secție se aflau internați 20 de pacienți, iar 15 au fost evacuați și transferați la Spitalul Județean Prahova.

Trei pacienți, care erau stabili, au refuzat transferul către Spitalul Județean. Toți bolnavii aveau patologie COVID și depindeau de oxigen cu debit mare.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Istoricul Yuval Harari, despre adevăratele intenții ale lui Putin: „Dacă este lăsat, vom vedea din...
Câți bani a plătit un român pentru 3 mici și o ciorbă de burtă, într-un...
FOTO. Ce frumoasă e cea mai rapidă femeie din România! Cum reacționează bărbații când o...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Șofer român de TIR mort în Belgia după un incident șocant: Un capac de canal...
'Furnicuța' Laura Cosoi, însărcinată pentru a 4-a oară, așa cum nu ați mai văzut-o! Ce...
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată...
Afacerile româneşti care şi-au asigurat succesul pe piaţa internaţională. Europa Centrală şi de Est devine...
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă...
Imaginile în care Novak Djokovic a fost lovit cu o sticlă în cap după meci!...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Avertizare ANM: Cod galben de ploi şi vânt în mai multe judeţe
Ce nu face NICIODATĂ cu BANII cel mai TARE economist al lumii?
Se dau 718 LEI de persoană. Statul român plătește deja lunar banii
Românii, striviți de inflație. 3 produse care au explodat
Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică....
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă...
Preferințele Monicăi Tatoiu în materie de bărbați și motivul pentru care a treia căsătorie durează...
Aurora boreală a captivat din nou globul, după o furtună solară istorică. Cum s-a văzut...
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă:...
Un strămoș al vacilor cântărea doar 450 de grame